Viata din “provincie”…stiu ca suna ciudat dar asa suntem considerati de majoritatea oamenilor din tara…Provincie..adica un fel de neverland unde nu se intampla nimic niciodata si unde oamenii traiesc in colibe si invart halca de carne pe focul din fata ei.
Ei bine…nici chiar asa dar poate nici pe departe.Mi-am dat seama de acest aspect in momentul in care am calcat in capitala si la make up fest si am vazut atitudinea Bucurestenilor..de unde esti?din provincie?
Poate ca orasul e mic si prea populat de artisti.Timisorencele tind sa vada in meseria de artist un fel de evadare de job banoasa..in sensul ca faci un curs de make up si poc incepe sa curga clientela si odata cu ea si sumele de bani atat de asteptate.
De cand am devenit trainer de make up am incercat sa imi educ cursantii in primul rand sa simta iubirea data de aceasta arta,sa ii vada menirea- de a infrumuseta in primul rand-de a aduce bucurie si incredere in clientul/modelul care ti se aseaza pe scaun.
Cred ca putini sunt acei care fac diferenta intre machiajul de infrumusetare si machiajul tip papagal. Poate cum am mentionat si in alte postari lumea nu pierde timp sa se vada perfect frumoasa in mod natural ci asteapta elogii la adresa unui machiaj de tip curcubeu ca doar asa simte ca iese in evidenta.
E greu sa educi o mentalitate dintr-o comunitate mica.Atunci cand am inceput sa scriu la blog aveam impresia ca ma lupt cu morile de vant exact ca si Don Quixote,dar prin mesajele pe care le-am primit de-a lungul timpului m-am gandit ca pana la urma undeva afara cuvintele mele au ecou si vine si timpul muncii artistice de calitate si HARD WORK PAYS OFF.
De ce la noi nu se intampla prea multe lucruri?
De ce nu avem parte de traineri mari si deosebiti(cu exceptia evenimentelor pe care le organizez eu si Oxana,a evenimentelor lui Ovidiu si sora lui Monica si un eveniment recent al Iulianei Sandu)?Pentru ca lumea..dupa cum am mentionat si mai sus nu simte nevoia sa invete.E de ajuns uneori un curs de 2 zile(ca sa aplici pentru cardul Mac-pentru care eu am muncit sa il obtin numai eu stiu cat )ca sa te crezi mare artist-sa faci 2 ,3 poze prelucrate in photoshop si sa curga clientela.
Recent am avut sansa sa vad pe facebook poze de ale unor fete/femei machiate de mine si machiate si de alti asa zisi artisti..efectiv nu am recunoscut acele femei de prelucrarea pozei.Sa nu uitam toti suntem oameni-avem defecte,mici riduri,ochii asimetrici..si machiajul ne ajuta sa devenim acel wow effect insa machiajul nu poate face acele lucruri pe care le poate face o prelucrare a pozei.
I-as fi scris acelei dudui care se intituleaza make up artist sa o lase mai moale cu prelucrarea ca face mai multe decat un chirurg esteticean nu alta,dar nu avea rost.Tindeam sa jignesc modelul de make up in primul rand si in al 2lea rand sa par invidioasa pe munca “extraordinara”de intinerire prin efecte fotografice.
Nu am gasit inca reteta de a combate fenomenul de invidie si barfa care circula prin urbe intre artisti.NU am gasit inca modalitatea de a ii face sa intelega ca e loc pentru toti si daca iti dai silinta cu adevarat ajungi unde iti propui.Munca unui artist e munca continua,cat timp ai pensula in mana inveti si asta faci mereu.Asa se intampla in orice mestesug.
Pot insa sa ii incurajez sa cumpere o carte de calitate si sa inceapa sa isi educe mintea-Kevyn Aucoin Face Forward.Iar pe cei care fac un curs de makeup si cred ca vor iesi un al 2 lea Abagiu sau Ovidiu sa puna mana pe pensula si se exerseze sau sa se lase de meserie.
Sa nu uitam MAKE UP-UL se simte-e suflet pus cu drag pe fata cuiva…nu doar o simpla culoare.
