Fenty Beauty Pro Filt’r Instant Retouch Concealer Review

03.17.2019

Share us on:

Trebuie să recunosc că nu am fost foarte surprinsă atunci când am aflat că Fenty Beauty lansează o nouă gamă de concealere. Pot spune că era un must have pentru colecția Rihannei de produse. Intr-un interviu pentru Vogue, intr o notă amuzantă, Rihanna ne spune că acest concealer este menit să ascundă “pungile de sub ochi, cearcănele, mahmureala și deciziile proaste”.

foto: www.fentybeauty.com

Ambalajul corectorului este la fel ca celelalte produse din gama Fenty, are un aplicator confortabil, ușor de folosit, cu care poți acoperi o suprafață mare a tenului. Cele 50 de nuanțe ale produsului sunt în concordanță cu cele ale fondului de ten, Pro Filtr’, din aceeași gamă, iar asta mi se pare minunat pentru că există o varietate de opțiuni pentru orice tip de ten, culoare, pentru fiecare dintre noi. Fenty Beauty a fost votat un brand de top datorită varietății de nuanțe, atât pentru fondul de ten, cât și pentru concealer. Putem spune că acesta este avantajul numărul 1 al brandului și motivul pentru care și-a gaștigat locul în industria cosmeticelor.

Concealerul, la fel ca fondul de ten, este matifiant, iar acest lucru mă îndeamnă să recomand hidratarea înainte de a folosi orice produs pentru ten din gama Fenty. De asemenea, în prezentarea produsului scrie că acesta are o acoperire mare și se recomandă folosirea lui într-un strat subțire. Eu consider că acest concealer are o acoperire medie spre mare și în mod surprinzător o textură luminoasă. Corectorul este long lasting, are o textură cremoasă și nu se strânge în liniile fine ale tenului de sub ochi.

Din punctul meu de vedere, punctul slab al acestui produs este faptul că nuanțele nu sunt potrivite 100% cu cele ale fondului de ten, așa cum ne recomandă brandul, dar acest lucru se poate remedia dacă va dedicați timp să testați produsul împreună cu fondul de ten pentru a găsi o variantă care să-I corespundă. Trecând peste asta, pot spune că gama Fenty Beauty s-a întregit cu acest produs, pe care îl recomand cu drag tuturor celor care au tenul normal sau mixt. Toată gama de produse Fenty Beauty se găsește în magazinele Sephora și pe www.sephora.ro

Voi ce credeți ?

Ana și Alexandra

cover foto: www.fentybeauty.com

|