RETROSPECTIVA LUI 2014 – UN AN PLIN

01.02.2015

Share us on:

2014 a fost cu siguranță un an de neuitat, și cu bune și cu rele. Până la urma urmei viața e plină și de momente triste și de momente frumoase, pierdem oameni ca să îi recâstigăm, sau pierdem oameni și învățăm să trăim în urma lor.

Uneori îmi e greu și mă gândesc ce am avut în cap când am pornit pe un astfel de drum, dar după ce mă trezesc dimineața următoare simt că nici nu puteam trăi altfel. Pentru mine machiajul, produsele, pictorialele foto, poveștile cu artiști au devenit ca aerul pe care îl respir, parte din mine pentru totdeauna cu siguranță.
Inceputul anului a fost oribi, l-am pierdut pe bunicul care m-a crescut. Murise cu 2 zile înainte de evenimentul meu de la Craiova, prima mea ieșire în public în afara orașului, un eveniment pe care îl pregăteam cu atâta emoție de cateva luni, și de la pomana lui am plecat direct la drum.
Când am ajuns la Craiova la 3 noaptea (țin minte și acum frigul și poleiul) aveam febră, tușeam…am crezut că o să mor…Mă gândeam că maine oamenii care vin să mă vadă habar nu au ce e în sufletul meu, că îmi vine să plâng tot la 2 secunde. Deși nu am dormit nimic în restul acelei noapți, am pregătit pensulele, produsele și m-am prezentat în fața publicului care abia aștepta să mă cunoască. Și pentru ei era primul evenimentul de genul acesta pe make-up, au fost prezente și echipe a 3 televiziuni, mi se parea așa ciudat sa fiu filmată și pozată…aveam pe mine minimicrofoane…imi era frică sa nu tușesc în vreunul…pfffiu…a fost greu dar frumos, publicul m-a primit într-un mod extraordinar și m-am întors acasă cu sufletul plin de speranța că bunicul meu cu siguranță a fost mandru de mine.
În luna martie, am sustinut cu ajutorul partenerei mele Alina al 2 lea seminar pro al meu – mireasa perfectă – și în Oradea, unde am avut un public minunat.

În apilie am fost la evenimentul Iulianei Sandu în Timișoara ca parte din echipa de backstage, pentru ca mai apoi să merg la București invitată la un alt evenimentul al ei.

În septembrie am reușit să aduc în premieră în Timișoara Echipa Kruger Brent Agency Make up For Ever cu un super seminar susținut de trainerii deosebiți pe care sper să îi am din nou alături.

În octombrie am participat la masterclass-urile lui Alex Abagiu, Ruxandra Dobrescu (Kruger Brent), Renata Abdullaeva, la super showul de make-up din București.
În luna noiembrie am fost prezentă în Craiova din nou, cu un masterclass dedicat revelionului.

În decembrie am cunoscut un om minunat si un trainer atat de cald sufletește – Maria Lihacheva, cu care am aprofundat și mai mult tainele machiajelor.

În acest timp atelierul meu s-a dedicat pe tot parcursul anului cursurilor individuale de make-up și a școlit cursanți din oraș, din tară și strainatate. M-am dedicat fiecărui cursant în parte, pentru o cunoaștere cât mai atentă  a lumii machiajelor, cursanți care îmi sunt atât de dragi și de care m-am atașat.
În plin sezon de nunti am fost prezentă (uneori și de la 4 dimineața) în atelier, alaturi de mirese, nașe și invitate la nuntă.

Cu siguranță 2014 a fost an plin, un an extraordinar pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu, celor care mă sustin necondiționat prin cuvintele frumoase și aprecieri, mulțumesc și celor care mă critică si mă vorbesc de rău, și ei fac parte din viața mea, mă ajuta să cresc, să devin mai puternică și mai bună.
E greu să fi în ochiul publicului, nu poți fi pe placul tuturor, dar sincer nici nu vreau. I love myself și stiu cât de multă muncă și suflet am pus în tot ceea ce fac încât oricât incearcă unii să mă tragă în jos, nu au șansa.
Cred ca oamenii cu suflet curat sunt și vor fi mereu sus.

Vă mulțumesc tuturor.
An nou fericit!!!!!!!!!!!!!!

Ana Preda
Trainer MAke-up

Leave a Reply

|